ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Războiul lui Putin este și războiul marilor hoți din R. Moldova pentru a supraviețui

13:59 | 07.11.2022 Categorie: Interviuri, Comentarii, Evenimente

În fiecare duminică asistăm la un act cinic de mimare a unei revolte populare față de scumpiri. Într-un stat democratic protestele pașnice sunt un lucru firesc și se încadrează în limitele legii.

La Chișinău lucrurile stau puțin altfel. Da, prețurile la resursele energetice au urcat vertiginos în toată lumea. De vină sunt cei doi ani de Covid care au generat recesiune în multe state puternic industrializate. Mai există conjuncturi nefavorabile de ordin regional și continental. Însă cel mai direct și distructiv impact economic îl are războiul barbar și distrugător al Rusiei în Ucraina.

Aproape toată lumea înțelege acest lucru, însă în fiecare societate există un raport între cei educați și cei puțin sau deloc educați. Primii înțeleg legăturile cauzale și sunt gata să plătească un preț pentru libertate. Alții, manipulați de forțe ghidate de alte interese, fac jocul lor în calitate de figuranți în spectacole josnice numite "Încercarea hoților de a reveni la putere".

Există câteva cuvinte care au devenit uzuale în majoritatea limbilor lumii. «Otkat» poate nu a căpătat amploare în plan internațional, dar este cunoscut bine în Europa de Est, dar și de unii foști lideri politici din vest. Cuvântul e de origine rusească, de acolo vine și fenomenul.

Românii mai numesc «otkatul» parandărăt. Însă varianta rusească e mai viguroasă și omniprezentă, ea mângâie auzul și stimulează imaginația beneficiarilor. Tainele acestor parandărături sunt cu strășnicie păzite, îndeosebi cele din domeniul energetic. Acolo s-a furat la cel mai înalt nivel, cel mai ușor și de la toți: pensionari, bolnavi, copii...

Mulți dintre marii hoți autohtoni, unii acasă, alții fugari, înțeleg că odată cu înfrângerea rușinoasă a Rusiei în războiul său criminal, se termină cele mai profitabile scheme de furt.  Mai bine de 30 de ani guvernări de stânga și de dreapta, pro-ruse și pro-occidentale, toate au tolerat, iar unii chiar au fost conectați după cum relatează experți în presa de la Chișinău, la parandărătul rusesc. Până la venirea lui Zelenski la putere, schemele erau valabile și în raport cu Ucraina și chiar cu pretinsa Transnistrie.

Majoritatea demnitarilor din trecut ne demonstrau în cor că întreprind măsuri pentru a asigura independența energetică, dar deocamdată sunt nevoiți să cumpere resurse energetice doar din est. Acolo era robinetul de parandărăt, nu în Uniunea Europeană. Pentru că în fiecare minut, pentru fiecare kilowatt sau mie de metri cubi de gaze unii din ei primeau parandărătul sigur și stabil ca schimbarea anotimpurilor.

Încă în primul parlament premierul agrarian Andrei Sangheli spunea că Moldova este dependentă în toate domeniile sută la sută de Rusia. Atunci, premierul a fost întrebat ce face el în calitate de șef al executivului național pentru reducerea dependenței de Rusia. Liderul agrarian n-a putut să răspundă nimic. Pentru că parandărătul venea permanent, pe toate căile, în toate valutele, cash și prin virament.

În acest context se înscrie perfect și  transmiterea rețelelor de gazificare din Moldova către Gazprom. Foști angajați ai Moldovagaz semnalează că acest act a însemnat un jaf de proporții și sperăm că recentul audit va ajunge și acolo. Au mai fost consemnate și transmiteri cu titlu gratuit la Moldovagaz, dar și la Union Fenosa ale rețelelor care cândva erau proprietate a fostelor colhozuri și sovhozuri sau proprietate publică. Conductele din care picură parandărătul atât de generos trebuie, în viziunea hoților, păstrate și dezvoltate. De la Gazprom vine banul pentru hoții sus-puși.

În toi cei peste 30 de ani de independență a Moldovei, partizanii diversificării surselor energetice erau priviți ca niște visători, niște oameni care nu înțeleg că lucrurile nu se fac atât de simplu. Toți cei care au lucrat în guvernele anterioare știu cu siguranță că Moldovagaz era, de regulă, pușculița marilor demnitari. Șefi de stat, premieri, vicepremieri, mulți din ei s-au înfruptat din procesul numit procurarea resurselor energetice. De-aceea ne-am trezit la începutul agresiunii rusești din Ucraina fără rețele electrice și de gaze care să asigure securitatea energetică a țării.

Astăzi cei care au participat la jaful și îngenunchierea Moldovei înțeleg că pot pierde ireversibil veniturile sigure cândva. Alții vor să-și securizeze cele furate de-a lungul anilor. Toți se unesc pentru a opri transformările și a păstra vechile scheme.

Ei nu pot și nu vor să iasă personal pe baricade, însă se folosesc de cei pe care i-au jefuit și i-au adus la disperare. Marii hoți plătesc sume mici și incită lumea la proteste. Pe ei nu îi interesează soarta Ucrainei, nici chiar a Moldovei, nu îi interesează libertatea sau economia de piață, viitorul european. Ei vor să revină la un regim care va permite venituri mari într-o țară foarte săracă, ei vor să vorbească în continuare despre democrație și să conducă într-o manieră autocrată.

Astăzi unicul om care poate promite pentru ei revenirea la acest sistem este Vladimir Putin, președintele rus care a construit un asemenea regim în Rusia și vrea să-l extindă în Ucraina, Moldova, Georgia. Războiul lui Putin este și războiul marilor hoți din Moldova pentru a supraviețui.

Iată de ce hoții sunt în disperare, de ce plătesc mitingurile de protest, de ce se unesc chiar dacă în trecut se urau. Ei pierd ireversibil o lume pe care o consideră unică pentru a le satisface poftele și lăcomia. Ei sunt gata să verse sângele unor oameni nevinovați, să vândă libertatea, independența și demnitatea unui popor pentru a menține confortul celor care nu știu altceva decât să trăiască din furat.

Foto: Partidul Șor

img22008423

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!