ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Crama Tătaru în lumina iernii: vinuri de autor și ospitalitate desăvârșită

14:42 | 15.01.2024 Categorie: Moldova Turistică

Iarna nu este doar un sezon rece, ci o oportunitate pentru călătorii neobișnuite și aventuri cu totul speciale. În această săptămână, revenim în raionul Călărași și vă îndemnăm să descoperiți comoara vitivinicolă din satul Pitușca – Crama Tataru Wines.

Crama, fondată de Vasile Tătaru, reprezintă o afacere de familie care îmbină pasiunea pentru vin cu respectul pentru moștenirea culturală.

„Familia mea a început să facă vin din anii 2000, dar brandul a fost creat în 2019. Suntem de patru ani pe piața moldovenească. Suntem implicați cu toții: mama, tata, eu și fratele. E o afacere de familie”, ne-a spus Pavel Tătaru.

Crama se află chiar sub casa unde locuiește familia, iar în curte este amenajată o sală de degustare, unde vizitatorii pot savura un vin bun și bucate tradiționale. E important să știți, că toate vizitele se fac prin programare.

„Nu suntem restaurant, de aceea nu suntem deschiși în fiecare zi. E nevoie de o programare, pentru a ne pregăti din timp. Prețul variază în funcție de tipul și cantitatea bucatelor. De obicei, facem pește prăjit pe disc, plăcinte, friptură. Mâncarea o prepară mama, iar majoritatea produselor sunt de la noi din sat, naturale”, ne-a explicat Pavel.

Familia Tătaru a pornit afacerea cu câteva tipuri de vin: Muscat, Chardonnay, Cabernet Merlot și Rose. Acum deține șapte hectare de viță de vie, iar în vinoteca sa poți găsi, de asemenea, Aligote, Feteasca regală și Feteasca neagră.

Cei care ajung la cramă au parte de un cadou special.

„Noi îi spunem „Curcubeu”. Este un must în straturi care nu se amestecă. Majoritatea vin anume pentru a descoperi acest tip de vin, rămân uimiți”, ne-a povestit Pavel.

În ciuda provocărilor impuse de pandemie, familia Tătaru a demonstrat reziliență și creativitate în adaptarea la noile condiții.

„Sala de degustare am deschis-o în 2021. Era greu, dar am mers înainte. Sala era necesară, de altfel nu puteam interacționa cu turiștii. Anii trecuți noi nu aveam presă, foloseam teascul, dar recent am câștigat un proiect și cu ajutorul celor de la USAID am reușit să cumpărăm o presă pneumatică care ne ajută mult, lucrul manual a devenit automat, iar calitatea vinului a crescut”, ne-a mai spus Pavel.

În prezent, vinurile de autor pot fi cumpărate la crama propriu-zisă, în Vinoteca Vinurile Moldovei și în magazinul online 3debine.md. Familia Tătaru își propune să-și consolideze prezența pe piața HoReCa, iar principalul scop este să treacă Prutul.

„Pentru asta avem nevoie de multe documente, dar și de cantități mari de vin. În viitorul apropiat ne dorim să amenajăm o hală modernă de producere a vinului, de tip închis, unde toate cisternele, strugurii vor fi adăpostiți la o anumită temperatură”, ne-a explicat Pavel.

Crama Tătaru vă așteaptă cu brațele larg deschise chiar și în lunile iernii, în ciuda faptului că este o perioadă mai puțin solicitată. Cu toate acestea, anume iarna aduce cu sine o atmosferă magică și liniștită în care oaspeții pot descoperi farmecul special al cramei.

img24000236

img24000236

img24000236

img24000236

img24000236

img24000236

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!