Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Dealul Chiclăului din Maşcăuţi, Criuleni, o nouă atracție pe harta turistică a țării
13:41 | 05.08.2024 Categorie: Moldova Turistică
Situat în centrul ţării, în partea de nord-vest a raionului Criuleni, la o distanță de 60 km de orașul Chișinău, satul Mașcăuți este singurul sat cu acest nume din Republica Moldova şi care găzduieşte deja de două decenii un inedit eveniment pe lista activităţilor cultural-recreative locale - Festivalul raional al rapsodului popular „Pe dealul Chiclăului”.
“Pe parcursul anilor, nu doar sătenii, ci şi locuitorii raionului, oaspeții veniți din ţară, dar și de peste hotare s-au bucurat de zestrea neamului nostru, de ospitalitatea și sufletul frumos al mașcăuțenilor, de talentul și patrimoniul cultural local. Agenda acestui eveniment mereu a pus în valoare cele mai prețioase aspecte ale vieții rurale: dibăcia, hărnicia plugarilor, inspirația și talentul oamenilor de cultură, perspicacitatea și profesionalismul autorităților locale”, a estimat la solicitarea MOLDPRES primarul satului Maşcăuţi, Valeriu Carţîn.
În acest an, Festivalul „Pe dealul Chiclăului”, desfăşurat pe 4 august, a avut un program deosebit de sufletesc, cu celebrarea nunților de aur, a familiei cu copii gemeni și a consătenilor longevivi.
Valeriu Carţîn: Sunt nu numai un om crescut la țară, dar şi un maşcăuţean get-beget şi fidel baştinei mele. Am o familie, o muncă, un loc în comunitate şi mă entuziasmează să încurajez aceste lucruri fireşti pentru comunitatea mea, să trăiesc cu mintea și dorințele de acum în locurile în care am copilărit cu mintea și dorințele de atunci. Acest context deschide o lume de posibilități, de oportunități, de lucruri interesante care se pot întâmpla și la care pot pune umărul.
Un loc superb, plin de farmec e satul Mașcăuți. Colindând împrejurimile lui, înţelegi că, poposind în Mașcăuți, poţi trăi senzații dintre cele mai alese. Bunăoară, pe Dealul Chiclău (cel mai înalt loc din sat), nu doar te poți bucura de o priveliște magnifică a satului, ci poți să urci și să cobori în stil de alpinist.
Peșterile, cuibărite în trupul acestui deal, sunt asemeni unor ochi ce veghează zi și noapte. De aici, odată cu amurgul, în zilele calde ale anului, evadează mulțime de lilieci. La capătul uneia dintre aceste peșteri se găsește o icoană sculptată în piatră.
Valeriu Carţîn: Momentele de înaltă intensitate spirituală pot fi savurate la spectacolul de „La poalele Chiclăului”, pe scena căruia îşi găsesc loc formații artistice de amatori din multe raioane ale ţării, nu doar din Criuleni. Cuvinte de înaltă apreciere merită agenții economici din localitate, colectivele instituțiilor publice din cadrul primăriei, care au mereu grijă să ofere celor prezenți atenția și pâinea găzduirii.
O dată la doi ani, la Maşcăuţi se organizează festivalul „Pe dealul Chiclăului”, unde sătenii au posibilitate să-și expună tot ce au mai frumos: articole croșetate, obiecte vechi, icoane pictate, diferite bucate, preparate după reţete știute doar de gospodinele de aici. Desigur, nu lipsește voia bună, creată de ansamblul folcloric „Răzeșii”.
Satul se face remarcat şi prin faimosul conac unde a copilărit scriitorul Ioan Sârbu. În curtea conacului și acum dăinuie salcia plângătoare, sădită de marele fabulist. Casa familiei Sârbu păstrează nu doar istoria familiei de nobili, ci și a întregului sat. Memoria neamului Sârbu e vie şi prin cinstirea locurilor de veci, din cimitirul satului, ale celor ce au făcut parte din această viţă de nobili basarabeni. Gimnaziul din Maşcăuţi poartă numele „Ioan Sârbu”. Toată lumea ştie că biserica din centrul satului este ctitoria părinților lui Ioan Sârbu.
Pitorescul împrejurimilor acestui sat i-a atras pe mai mulţi cineaşti. Astfel, în Maşcăuţi au fost filmate piesele „Casa mare”, „Tunul de lemn”, „Viforul roșu” ş.a.
O locație atractivă, în prezent, este pensiunea turistică „EcoVila”, fiind amplasată în așa-zisa „Râpa Chirăului”.
Valeriu Carţîn: De profesie sunt istoric, or, asta înseamnă că văd bine cum valoarea istorică a satului nostru ar putea fi un reper pentru dezvoltarea lui în context turistic. Îmi doresc să văd aici turiști care să se pătrundă de viața tihnită de zi cu zi, înţelegând ce dimensiune economică uriașă le poate aduce un astfel de eveniment cum este Festivalul „Pe dealul Chiclăului”. Putem găsi activități alternative, pentru a pune la dispoziția turiștilor un întreg ecosistem.
Satul Mascauti este una dintre cele mai vechi localităţi din Moldova dintre Prut şi Nistru. Primul document care menționează moșia Maşcăuţi datează din 17 iulie 1436. Este vorba de un hrisov emis de cancelaria domnilor Țării Moldovei Ilie și Ștefan către logofătul Oncea, căruia i se întărea o seamă de localități rurale, printre care și Mașcăuți.
Pe parcursul a mai multor ani au fost efectuate un şir de săpături arheologice de către savanţi cu renume, ca de exemplu: Smirnov G.D., Fiodorov G.B., Melicova A.J., iar mai apoi şi de Postica G. I., care au descoperit la o depărtare de aproximativ 3 кm de sub denumirea locală „Poiana Ciucului" o aşezare veche din sec. IV-III î.e.n. şi II-I î.e.n. La Maşcăuţi a trăit, a activat poetul basarabean Ion Sîrbu. În biserică, la dreapta, este înmormântat tatăl poetului, Gheorghe. Poetul Ion Sîrbu a decedat la 10 aprilie 1878, la vârsta de 38 ani. Astăzi, în casa în care a trăit Ion Sîrbu e situat Centrul de Sănătate. Camera muzeu a fost transferată din casa poetului în clădirea liceului. Mormântul poetului şi ale rudelor sale apropiate se află la cimitirul din satul Maşcăuţi.
Denumirea Mașcăuți se trage de la Macicăuți, sat cu prisacă și vaduri de moară, care și-a luat denumirea de la Macico Rusul, care a stăpânit, după cum arătau răzeșii de pe jumătate de jos a satului, vadul vechi de moară, vadul cel din jos, unde a fost moara lui. Despre formarea satului există o legendă, precum că pe timpurile când năvăleau tătarii și turcii în țară, aici locuia un voinic pe nume Uță Mașcu.
Corespondent Lilia Grubîi