Biblioteca Națională găzduiește expoziția „Patrimoniul Cultural al Moldovei- parte integrantă a moștenirii culturale europene”
17:50 | 25.09.2024 Categorie: Cultură
Chişinău, 25 sep. /MOLDPRES/. La Biblioteca Națională a Republicii Moldova a fost inaugurată expoziția „Patrimoniul Cultural al Republicii Moldova – parte integrantă a moștenirii culturale europene”, organizată în cadrul Zilelor Europene ale Patrimoniului, informează MOLDPRES.
Vizitatorii pot admira peste 300 de publicații dedicate patrimoniului cultural, piese de la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală și o impresionantă colecție de broboade, intitulată „Năframa”, adunată de Maria Romanciuc.
O atracție deosebită a expoziției o constituie colecția de năframe a Mariei Romanciuc, proprietara pensiunii „Sus pe deal” din Goian. Maria Romanciuc a transformat o casă tradițională într-o pensiune dedicată tradițiilor locale, unde sunt organizate evenimente culturale și expoziții. „Expoziția a adunat la pensiunea mea foarte multă lume. A fost chiar și un europarlamentar, fascinat de lucrurile pe care le poate vedea într-o căsuță din dealul unui sat obișnuit”, a menționat Maria Romanciuc.
Potrivit organizatorilor, expoziția are drept scop valorificarea și promovarea patrimoniul cultural național, material și imaterial cu elemente ale autenticității poporului - ie, costumul tradițional, covorul moldovenesc, meșteșugurile tradiționale, muzica și arta populară, locurile pitorești precum și prin intermediul ansamblului practicilor și abilităților moștenite de-a lungul secolelor.
„Tema din acest an - „Rute, contacte și conexiuni” - scoate în evidență modul în care patrimoniul nostru cultural conectează comunități și culturi prin valori comune. Expoziția este un exemplu clar de valorificare a patrimoniului național și de conectare a acestuia la moștenirea culturală europeană”, a declarat ministrul Culturii, Sergiu Prodan, la evenimentul de inaugurare. Ministrul Sergiu Prodan a apreciat eforturile depuse de organizatori și a subliniat rolul Bibliotecii Naționale în promovarea culturii și valorilor europene.
Expoziția va fi deschisă pentru vizitatori până pe 30 decembrie 2024.