Elevii au plecat în vacanța de toamnă
13:45 | 25.10.2024 Categorie: Societate
Chişinău, 25 oct. /MOLDPRES/. Elevii din clasele primare, gimnaziale și liceale au ieșit astăzi în vacanța de toamnă, care va dura nouă zile. Copiii urmează să revină la lecții luni, 4 noiembrie, transmite MOLDPRES.
Perioada vacanțelor elevilor a fost stabilită în Calendarul anului de studii 2024-2025, aprobat prin ordinul Ministerului Educației și Cercetării.
Contactată de Moldpres, șefa Direcției politici în învățământul general din cadrul Ministerului Educației și Cercetării, Corina Lungu a declarat că pe durata vacanțelor, angajații instituțiilor de învățământ au un program de activitate reglementat prin Metodologia de repartizare a timpului de muncă ce descrie forma și tipurile de activitate pe durata vacanțelor.
Totodată, Ministerul Educației a venit cu mai multe recomandări pentru părinți și copii în perioada vacanței. „Recomandările Ministerului pentru elevi pe perioada vacanței se referă la odihnă și relaxare, după două luni de program școlar cu diverse activități complexe de învățare, să savureze din plin vacanța, timpul frumos de afară pentru plimbări și ore petrecute în natură. Totodată, atenționăm copii despre importanța respectării regulilor de siguranță rutieră, să fie precauți la interacțiunea socială cu persoane necunoscute, să evite interacțiunea excesivă cu dispozitivele digitale, optând pentru cititul unei cărți sau comunicarea cu prietenii și rudele”, a afirmat Corina Lungu.
Șefa Direcției politici în învățământul general a venit cu un mesaj și pentru părinți, pe care i-a îndemnat să organizeze vacanța astfel încât să reușească să petreacă cât mai mult timp axându-se pe discuții, întruniri de familie, minivacanțe, vizite, excursii, etc.
„Totodată, vă recomandăm să verificați întotdeauna copiii să poarte echipament de protecție adecvat atunci când se deplasează cu bicicleta, rolele sau skateboard-ul, să încurajați copiii să vă ceară ajutorul atunci când trebuie să folosească un echipament electric și asigurați-vă că cei mici sunt sub supravegherea dumneavoastră sau a unui adult responsabil în timpul utilizării echipamentelor sportive. Vorbiți-le copiilor despre primul ajutor și despre ce trebuie să facă în caz de urgență, când ar trebui să sune la Serviciul de urgență 112”, a conchis Corina Lungu.
Următoarea vacanță a elevilor va fi cea intersemestrială de iarnă, care va avea 15 zile, în perioada 25 decembrie 2024 – 8 ianuarie 2025. Până la sfârșitul anului de studii, elevii vor mai avea două vacanțe: cea de primăvară, care va dura nouă zile și cea de Paști, de zece zile.
Ministerul Educației și Cercetării a decis ca în acest an, vacanțele de toamnă și de primăvară să fie mai lungi, copii beneficiind de câte nouă zile libere, comparativ cu 3 - 5 zile în anii precedenți. Decizia a fost luată pentru a permite părinților să petreacă mai mult timp cu copiii lor, planificându-și din timp concediile.
Potrivit datelor statistice, în Republica Moldova activează circa 1200 de instituții de învățământ primar și secundar general.