FOTO // O expoziție în aer liber a fost instalată în Curtea Muzeului Național de Istorie. Ministrul Sergiu Prodan: „Un proiect menit să atragă tânăra generație în sălile de muzeu”
13:16 | 09.11.2024 Categorie: Cultură
Chişinău, 9 nov. /MOLDPRES/. În curtea Muzeului Național de Istorie a fost inaugurată o instalație interactivă „Muzeul de afară”, un proiect menit să atragă copiii și tinerii să viziteze muzeele. Inițiativa face parte din programul „Muzeele Viitorului” și este implementată cu sprijinul comun al Proiectului pentru Competitivitate și Reziliență Rurală și al Proiectului „Tehnologiile Viitorului”, informează MOLDPRES.
„Muzeul de Afară” reinterpretează obiectele valoroase din patrimoniul muzeului, integrându-le în instalații cinetice. Instalațiile expoziției sunt inspirate de vasele mici sfero-conice din secolul XIV și figurinele de ceramică din cele mai îndepărtate timpuri. Prin combinația de materiale naturale (lemn, beton, metal și rășină), acestea creează un complex ludic ce explorează modalități de joacă și învățare. Instalațiile sunt dotate cu elemente interactive ce includ fascicule de lumină, „geamuri” din rășină colorată, detalii vegetale (frunze, semințe) și imitații de fosile, cum ar fi scoici și pești.
Instalația va face parte dintr-o expoziție permanentă în aer liber, oferind vizitatorilor o experiență interactivă de fiecare dată când pășesc în curtea muzeului. „Ne-am propus să realizăm o instalație exterioară – un spațiu care să atragă vizitatorii în curtea muzeului și, treptat, să-i îndrume în interior. Ideea este să atragem atenția copiilor, dar și a adulților, și să îi inspirăm să exploreze muzeul, căutând printre rafturile mici originalele pieselor expuse în exterior. Am ales colecțiile cele mai delicate și mai puțin observate de obicei: vase sferoconice de mici dimensiuni, câțiva tăurași, oițe, căprițe și căței modelați cu mult timp în urmă, poate chiar de copii sau de adulți, având scopuri mitologice. Am creat aceste obiecte la scară mare, astfel încât să poată fi atinse, urcate, sau să se poată juca copiii pe ele – o interacțiune care nu este posibilă cu colecțiile din muzeu. Scopul nostru este să aducem ceva nou: o reinterpretare a acestor obiecte antice, transformate în structuri de joacă supradimensionate”, a explicat Mihai Stamati, designer industrial, coordonatorul proiectului.
Prezent la evenimentul de inaugurare, ministrul Culturii, Sergiu Prodan, a relevat importanța acestui proiect în contextul modernizării și atragerii tinerilor să viziteze muzeele. „Sarcina cea mai importantă, pe care o are în fața sa acest proiect, este continuitatea. Inițiativa Muzeele Viitorului, desfășurată în Republica Moldova, are un scop major: să inspire modernizarea și să promoveze noi forme de povestire pentru temele abordate în muzee. Este un proiect menit să atragă tânăra generație în sălile de muzeu, iar prezența numeroasă a tinerilor la inaugurarea acestei expoziții este o mare bucurie. Cea mai importantă misiune a acestui proiect este asigurarea continuității, iar noi, în cadrul ministerului depunem toate eforturile pentru ca astfel de expoziții inovatoare să fie reflectate și în legislația Republicii Moldova”, a declarat Sergiu Prodan.
„Muzeul de afară” este cel de-al treilea proiect din programul „Muzeele Viitorului”, implementat la Muzeul Național de Istorie. „E într-adevăr, fără exagerare, un eveniment, nu numai pentru Muzeul Național de Istorie a Moldovei, dar și pentru muzeografia, în general, a Republicii Moldovei. Acesta, de fapt, este un proiect, al treilea proiect, care va fi implementat în cadrul Muzeului nostru, din programul Muzeele Viitorului. Este ceva deosebit din toate punctele de vedere. Deci, un astfel de proiect puțin schimbă concepția muzeografiei vechi sau muzeografiei clasice, pe care noi muzeografii ne-am deprins întotdeauna să o respectăm. Deci, este o încercare de a valorifica patrimoniul fiecărui muzeu într-o formă nouă, într-o formă care este și sper că va fi mai disponibilă pentru publicul care se interesează de patrimoniu național”, a declarat Eugen Sava, director Muzeul Național de Istorie.
„Proiectele de acest tip joacă un rol esențial în consolidarea atractivității turistice a Moldovei prin diversificarea experiențelor culturale și educative disponibile vizitatorilor. Prin sprijinul USAID susținem inițiativele care promovează turismul experiențial și atrag un număr tot mai mare de vizitatori din țară, dar și turiști, dornici să descopere cultura autentică a Moldovei. Atracțiile interactive și destinate familiilor, precum Muzeul de Afară, răspund cererii crescânde pentru astfel de experiențe, contribuind la dezvoltarea turismului”, a declarat Kirk Ramer, Șeful Proiectului USAID „Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova”.
„Muzeul de Afară” este parte a programului Muzeele Viitorului implementat cu susținerea Ministerului Culturii, a Proiectului Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID, Suedia și Marea Britanie și a Proiectului USAID de Competitivitate și Reziliență Rurală.