Peste 16% din locuitorii celor șapte localități unde se desfășoară alegeri locale au votat până la ora 12.00
12:53 | 17.11.2024 Categorie: Politică
Chişinău, 17 nov. /MOLDPRES/. Până la ora 12:00, în cele șapte localități unde au loc alegeri locale noi, au votat 4180 de alegători, ceea ce reprezintă 16,41% din numărul celor înscriși pe liste, comunică MOLDPRES.
Potrivit Comisiei Electorale Centrale /CEC/, procesul de vot decurge fără incidente, iar secțiile de vot se vor închide la ora 21:00.
Astăzi, locuitorii orașului Căușeni, a comunei Iliciovca, raionul Florești, comunei Boșcana, raionul Criuleni, satului Arionești, raionul Dondușeni, comunei Antonești, raionul Cantemir, satului Clocușna, raionul Ocnița și ai satului Popeștii de Jos, raionul Drochia își aleg primarii.
Pentru aceste alegeri, CEC a tipărit 25 242 buletine de vot, dintre care 20 195 în limba română și 5 047 în limba rusă. Alegerile vor fi monitorizate de 25 de observatori naționali acreditați de către CEC.
Pentru funcția de primar au fost înregistrați 38 de candidați, dintre care 28 sunt desemnați de partide politice iar alții 10 candidează independent.
CEC reiterează că alegătorii care, din motive de sănătate sau din alte motive temeinice, nu pot veni în localul secției de votare, pot solicita urna de vot mobilă. Cererile se aprobă de biroul electoral până la ora 14:00 numai la prezentarea unui certificat medical.