ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Caz tragic la Anenii Noi: un copil și un bărbat au decedat în urma intoxicației cu gaz natural

11:35 | 18.11.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 18 nov. /MOLDPRES/. Un copil și un bărbat din raionul Anenii Noi au decedat în urma intoxicației cu gaz natural, iar alte două persoane din UTA Găgăuzia au avut de suferit în urma emanării monoxidului de carbon de la o sobă, transmite MOLDPRES.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), cazul a fost înregistrat ieri într-o casă de locuit din satul Gura Bîcului, raionul Anenii Noi, unde au fost depistate cadavrele a două persoane. Este vorba de un bărbat în vârstă de 42 de ani și un copil de trei ani. În urma cercetărilor, s-a stabilit că persoanele s-au intoxicat din cauza scurgerii de gaz natural, în timpul utilizării unui cazan de încălzit conectat la rețeaua de gaze.

Al doilea caz a avut loc în dimineața zilei de ieri. Salvatorii din sudul țării au fost informați despre două persoane care s-au intoxicat cu monoxid de carbon emanat de la o sobă într-o casă din localitatea Copceac, UTA Găgăuzia. Investigațiile efectuate au demonstrat că o femeie în vârstă de 42 de ani și un minor de 12 ani au suferit intoxicație cu monoxid de carbon emanat de la o sobă în care focul a rămas aprins pe toată noaptea. Persoanele au fost transportate la spitalul raional pentru îngrijiri medicale. Circumstanțele cazurilor urmează a fi stabilite de autoritățile competente.

În acest sens, IGSU îndeamnă cetățenii să respecte cu prudență maximă regulile de siguranță la utilizarea instalațiilor de încălzit în perioada rece a anului.

Astfel, specialiștii IGSU avertizează că sobele trebuie verificate minuțios înainte de a fi utilizate. Acestea trebuie să fie funcționale și curățate de funingine și depuneri. Fisurile și defectele trebuie eliminate la timp. De asemenea, pentru evitarea intoxicațiilor cu monoxid de carbon, încăperile trebuie aerisite periodic, iar canalele de ventilare trebuie să rămână deschise și neobturate. Totodată, pe timp de noapte, oamenii sunt rugați să stingă focul din sobă.

În perioada rece a anului, oamenii trebuie să fie prudenți la utilizarea instalațiilor conectate la gaze naturale. Cetățenii sunt rugați să monteze corect instalațiile alimentate cu gaze naturale, în locuri inaccesibile copiilor. Funcționalitatea acestora trebuie verificată sistematic. Conectarea și utilizarea instalațiilor alimentate cu gaze naturale se va efectua doar după eliminarea cauzelor care ar putea determina scurgeri de gaze.

De asemenea, IGSU atenționează că amplasarea buteliilor de gaz în interiorul locuințelor, mai ales în apropierea surselor de căldură, este interzisă. Buteliile care alimentează instalațiile de încălzit trebuie plasate în cutii metalice afară, la o distanță minimă de 5 metri de la intrarea în locuință. Alimentarea acestora este posibilă doar cu combustibilul pentru care sunt destinate.

Conform datelor IGSU, pe parcursul anului, au fost înregistrate 44 de cazuri de intoxicație cu produsele de ardere în urma cărora au avut de suferit 77 de persoane, dintre care 30 copii, iar 13 persoane au decedat, inclusiv doi minori.

În situații de risc, cetățenii sunt rugați să apeleze Serviciul 112. 

img24009349

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!