LUNA AGRICULTORULUI: „Agricultura nu trebuie privită ca o competiție între vecini, ci ca o oportunitate de colaborare”
10:05 | 19.11.2024 Categorie: Economie
Chişinău, 19 nov. /MOLDPRES/. Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) a organizat ieri un eveniment dedicat agricultorilor și procesatorilor din raioanele Ungheni, Nisporeni și Călărași, în cadrul „Lunii Agricultorului”. Evenimentul a subliniat importanța agriculturii în economia Republicii Moldova și rolul esențial al colaborării între toți actorii din sector, transmite MOLDPRES.
„Nu se dezvoltă nimic separat, niciodată. Pentru a obține piețe stabile și prețuri bune, trebuie să fim puternici, nu doar la nivel național, ci și regional. Agricultura nu trebuie privită ca o competiție între vecini, ci ca o oportunitate de colaborare - fie că vorbim despre crearea de loturi comune, achiziția în comun a echipamentelor sau negocierea prețurilor de comercializare”, a declarat în deschiderea evenimentului Vasile Șarban, secretar de stat la MAIA.
Un accent aparte a fost pus pe dezvoltarea sectorului zootehnic, despre care Vasile Șarban a menţionat că este un pilon fundamental al agriculturii sustenabile. „Zootehnia contribuie la diversificarea activităților agricole și la menținerea fertilității solului prin integrarea culturilor furajere și a materiei organice. Este o direcție strategică pentru viitorul agriculturii noastre”, a estimat oficialul.
Alt aspect abordat a fost oferirea serviciilor de consultanță, ce asigură acces la informații și la experți calificați, sprijinind astfel dezvoltarea producătorilor agricoli.
Evenimentul a inclus o ceremonie de premiere, în care agricultorii și procesatorii cu rezultate remarcabile au fost celebrați pentru eforturile lor. Totodată, participanții au avut ocazia să discute despre provocările sectorului agricol și soluțiile necesare pentru dezvoltarea acestuia
„Vă mulțumim pentru efortul, dedicarea și sacrificiile pe care le faceți pentru a ne asigura pâinea cea de toate zilele. Agricultorii sunt sufletul satelor noastre și fundamentul unui viitor prosper pentru Republica Moldova”, a rezumat Vasile Şarban.
Ziua Lucrătorului din Agricultură și Industria Prelucrătoare, aflată în acest an la cea de-a 30-a ediție, este sărbătorită anual în a patra duminică a lunii noiembrie, iar toată perioada ultimei luni de toamnă a fost declarată de minister drept „Luna Agricultorului,” pentru a recunoaște contribuțiile agricultorilor din întreaga țară.