Șefa statului a participat la Conferința internațională pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor
17:10 | 20.11.2024 Categorie: Oficial
Chişinău, 20 nov. /MOLDPRES/. Președintele Maia Sandu a participat astăzi la Conferința internațională pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor, în cadrul căreia a vorbit despre cât de important este să dezvoltăm, împreună, o societate fără violență, comunică MOLDPRES cu refrire la Serviciul de presă al instituției prezidențiale.
„Muncim cu toții ca să construim o țară mai bună pentru oameni, cu mai multă dreptate, cu drumuri, școli și spitale moderne. O țară mai bună înseamnă și o societate fără violență”, a punctat Maia Sandu.
Șefa statului a subliniat că atunci când societatea se unește, reușește. „Îndemnul meu este să nu tolerăm sau să trecem cu vederea cazurile de violență, să apelăm la ajutor și să oferim ajutor de fiecare dată când e nevoie. Violența împotriva femeilor este o problemă pentru care nu există soluții simple, de aceea apreciez munca celor care zi de zi ajută victimele să își regăsească puterea și să își reconstruiască viețile”, a afirmat președinta Maia Sandu. Șefa statului a mai specificat că acești profesioniști, fie că sunt consilieri, psihologi, lucrători sociali, autorități locale, mediatori culturali sau polițiști, au un rol esențial în sprijinirea femeilor și contribuie la construirea unei societăți mai empatice. „Cred în puterea exemplului și vă rog să promovăm exemple pozitive, care să inspire”, a menționat președinta.
Șefa statului a mai notat că admiră și respectă femeile care au reușit să rupă cercul violenței, menționând că este nevoie de foarte multă putere și curaj ca o persoană să poată înfrunta nu doar abuzurile, dar uneori chiar și comunitatea din care face parte, pentru a putea recăpăta dreptul de a trăi în seninătate și siguranță.
„Să continuăm să lucrăm împreună, așa încât în țara noastră copiii să crească în siguranță și fericiți - fete și băieți, care atunci când vor crește mari, vor ști cum să construiască relații bazate pe respect reciproc, apreciere și iubire”, a mai declarat șefa statului.