Autorităţile de resort au depistat zeci de specialiști în domeniul construcțiilor cu diplome şi acte falsificate
16:18 | 22.11.2024 Categorie: Economie
Chişinău, 22 nov. /MOLDPRES/. Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale (MIDR) a supus analizei actele confirmatoare de competenţă pentru toate categoriile de specialiști atestați în domeniul construcțiilor. În urma acesteia, mai multe diplome au fost găsite ca potenţial falsificate, transmite MOLDPRES.
„Pe parcursul ultimelor luni, au fost analizate 5137 de diplome pentru toate categoriile de specialiști atestați în domeniul construcțiilor. Dintre acestea, 47 au fost transmise organelor de drept pentru a se expune asupra valabilității acestora. Evaluările au fost făcute în colaborare cu Universitatea Tehnică din Moldova, unde au fost stabilite următoarele date: total diplome verificate – 5137; diplome potențial falsificate – 47; persoane examinate – 22”, indică MIDR.
De asemenea, sursa citată precizează că 35 de certificate au fost suspendate. Este vorba de 15 diriginți de șantier; 9 diriginți de lucrări specializate; 5 responsabili tehnici de lucrări specializate; 4 responsabili tehnici; 2 elaboratori de devize.
Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a organizat astăzi o ședință a Comisiei de Atestare Tehnico-Profesională în cadrul căreia au fost invitați o parte din specialiștii atestați care dețin aceste diplome. „Măsurile de suspendare sau retragere a certificatelor vor fi aplicate de către Comisia de Atestare, conform reglementărilor în vigoare până la decizia organelor de drept. Vom continua să ne asigurăm că în domeniul construcțiilor lucrează oameni profesioniști și specialiști în domeniu”, rezumă MIDR.