Percheziții la Căușeni într-un nou dosar penal pornit pentru corupere electorale
11:52 | 25.11.2024 Categorie: Societate
Chişinău, 25 nov. /MOLDPRES/. O locuitoare a raionului Căușeni este cercetată pentru comiterea infracțiunii de corupere electorală prin oferirea de bunuri în scopul determinării alegătorului de a-și exercita drepturile electorale în favoarea unui candidat de partid înregistrat în cursa electorală la alegerile prezidențiale, transmite MOLDPRES.
În prezent, ofițerii anticorupție desfășoară acțiuni în vederea ridicării bunurilor utilizate în calitate de obiect al infracțiunii, identificării provenienței fondurilor și eventuale legături a persoanelor implicate cu membrii grupurilor criminale organizate care acționează în interesele unor formațiuni politice. În urma acțiunilor de urmărire penală desfășurate de ofițerii anticorupție sub conducerea procesuală a Procuraturii municipiului Chișinău, persoana implicată urmează a fi audiată în calitate de bănuit și cercetată în stare de libertate.
Persoanele care oferă bani pentru a influența rezultatele unui scrutin riscă de la un an până la cinci ani de închisoare și amendă de peste 50 000 de lei, iar pentru asigurarea recuperării prejudiciului, instituțiile de drept pot aplica sechestru pe bunurile persoanei. Totodată, persoanele care denunță faptele ilicite și cooperează cu organul de urmărire penală pot fi eliberate de răspundere penală sau contravențională.