GUVERNUL CONSTRUIEŞTE: Cu finanţare de la stat, raionul Floreşti îşi extinde reţeaua de apeduct
14:54 | 25.11.2024 Categorie: Regiuni
Chişinău, 25 nov. /MOLDPRES/. În nordul ţării sunt în plină desfăşurare lucrările de construcție-montaj a unui apeduct magistral pentru asigurarea cu apă din râul Nistru a satelor Temeleuți, Văscăuți, Coșernița și Cernița din raionul Florești. Lucrările sunt executate în cadrul unui proiect finanțat din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală și implementat de Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord, transmite MOLDPRES.
Potrivit ADR Nord, pe lângă construcția apeductului magistral cu o lungime de circa 8 km, în cadrul proiectului vor mai fi construite o stație de pompare a apei potabile, 2 rezervoare de apă potabilă supraterane și 3 sonde. La viitorul sistem de alimentare cu apă și sanitație vor avea acces peste 3.500 de oameni.
„În decurs de maxim șase luni de executare efectivă a lucrărilor, SRL „Valdcongrup” s-a angajat să construiască un sistem de apeduct magistral cu o lungime de circa 8 km pentru asigurarea cu apă din râul Nistru a satelor Temeleuți, Văscăuți, Coșernița și Cernița din raionul Florești. În cadrul proiectului vor mai fi construite o stație de pompare a apei potabile, două rezervoare de apă potabilă supraterane și trei sonde. Viitorul apeduct magistral va fi conectat la apeductul existent Zăluceni – Târgul Vertiujeni – Vertiujeni din raionul Florești. La noul sistem de alimentare cu apă și sanitație vor avea acces 3.525 de locuitori ai satelor Temeleuți, Văscăuți, Coșernița și Cernița din raionul Florești”, explică ADR Nord.
Valoarea totală a proiectului „Construcția aducțiunii de apă pentru satele Temeleuți, Văscăuți, Coșernița, Cernița din raionul Florești, cu conectarea la apeductul existent Zăluceni – Târgul Vertiujeni – Vertiujeni din raionul Florești” constituie 11,81 milioane de lei, din care 10,63 mil. lei – din sursele FNDRL și 1,18 mil. lei – contribuție locală: Consiliul Raional Florești, Primăria comunei Văscăuți și Primăriile satelor Cernița, Coșernița și Temeleuți.
Actualul proiect reprezintă o continuitate a două proiecte implementate anterior în raionul Florești. Este vorba de proiectul „Apă pentru viață în regiunea de Nord: raioanele Florești și Soroca”, în valoare totală de circa 62,9 mil. lei, implementat din sursele FNDRL, Fundației Filiala din Moldova a Fundației SKAT – implementator al Proiectului Elveției de Apă și Sanitație în Moldova (ApaSan), S.A. „Servicii Comunale Floreşti” și primăriilor partenere în perioada 2017-2020, și de proiectul „Apă pentru viață în regiunea de Nord: raioanele Florești și Soroca 2”, în valoare totală de 35,9 mil. lei, implementat din sursele FNDRL în perioada iulie 2022 – iulie 2023. În urma implementării acestor două proiecte, 16 localități din raionul Florești au acces la apă potabilă.