ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Primarul orașului Șoldănești și alți angajați ai administrației publice locale sunt cercetați pentru corupere pasivă

16:18 | 26.11.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 26 nov. /MOLDPRES/. Ofițerii Centrului Național Anticorupție /CNA/ și procurorii Procuraturii municipiului Bălți anunță despre cercetarea primarului orașului Șoldănești în cadrul unui dosar pornit pe fapte de corupere pasivă. Bănuitul, în comun cu alți angajați ai Primăriei, ar fi perceput sistematic remunerații ilicite de la reprezentanții unor agenți economici în scopul favorizării acestora în procesele de achiziții publice organizate de primărie, informează MOLDPRES.

Potrivit CNA, primarul orașului Șoldănești, contabila-economist și alți membri ai Comisiei de achiziții au fost documentați de CNA în mai multe episoade în care au primit mijloace financiare de la unii beneficiari ai contractelor de achiziții publice, încheiate în cadrul unor proiecte de dezvoltare a localității. În procesul investigațiilor, s-a constatat că bănuiții ar fi încasat de la părțile beneficiare câte 10 la sută din valoarea contractelor.

În aceste zile, au avut loc acțiuni de urmărire penală, autorizate de judecătorul de instrucție, la biroul, domiciliul și automobilul primarului or. Șoldănești, dar și la alte persoane vizate în cauza penală. La această etapă, toate persoane sunt cercetate în stare de libertate.

Cercetările continuă sub conducerea procesuală a procurorilor Procuraturii mun. Bălți.

img24009650

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!