Două aule de la USM au fost modernizate cu sprijinul DRRM. Adrian Dupu: „Aceste investiții reflectă sprijinul constant al României pentru Republica Moldova”
14:35 | 20.11.2024 Categorie: Societate
Chişinău, 20 nov. /MOLDPRES/. La Universitatea de Stat din Moldova au fost inaugurate astăzi două noi spații destinate educației și cercetării: aula „Constantin Noica” și „Sala Unirii”. Acestea au fost amenajate și dotate printr-un proiect implementat cu sprijinul Departamentului pentru Relații cu Republica Moldova (DRRM) din cadrul Guvernului României, transmite MOLDPRES.
Cele două aule oferă condiții pentru cercetarea în domeniul filozofiei și facilitează schimbul de idei între cercetători din România și Republica Moldova. Sala „Constantin Noica” va fi un spațiu dedicat reflecției filosofice și educației în spiritul marilor gânditori ai României, în timp ce „Sala Unirii” va celebra istoria și patrimoniul cultural comun al celor două țări.
„Acestea sunt mai mult decât simple săli de curs. Ele reprezintă un simbol al bunei colaborări dintre instituțiile noastre și al angajamentului continuu față de educație, cultură și identitatea națională”, a declarat rectorul USM, Igor Șarov.
Prezent la eveniment, secretarul de Stat al DRRM, Adrian Dupu, a subliniat importanța proiectelor educaționale comune, menționând că „aceste investiții reflectă sprijinul constant al României pentru Republica Moldova, fiind un pas important în consolidarea relațiilor noastre și în promovarea unui învățământ prietenos și de calitate”.
Universitatea de Stat din Moldova a implementat până în prezent mai multe proiecte cu sprijinul DDRM.